Curs XII – Tipuri de respiratie – Exercitii de respiratie


Respiraţia pranică este cea mai simplă – şi cea mai puternică tehnica de autovindecare.

Respiră adânc – respiraţia pranică

Să spunem că respiraţia ta este perfect normală. Inspiri şi expiri de aproximativ douăsprezece ori pe minut, inspirând şi expirând aerul prin cele 50 până la 80 milioane de alveole (micii saci de aer din plămâni ce absorb oxigenul). Să mai spunem că respiraţia nu ţi-e îngreunată de probleme precum alergii sau astm şi că nu fumezi. Pe scurt, îţi iei toată cantitatea de oxigen necesară ca să-ţi duci viaţa. Te simţi bine şi, din câte ştii, respiraţia îţi este în regulă. Dacă te-ar întreba cineva cum îţi este respiraţia, probabil i-ai spune că e normală. De fapt, ţi se pare că e normală.
Respiraţia normală este însă doar respiraţie „suficientă”. Nu este nici cel mai bun, nici cel mai sănătos mod de a respira.
Chiar dacă respiraţia normală este suficientă pentru generarea unei cantităţi suficiente de energie menită să susţină viaţa de zi cu zi, ea nu este suficientă pentru a genera cantitatea şi calitatea pranei necesare unor schimbări radicale ale stării de sănătate. De aceea trebuie să înveţi respiraţia pranică, in cei şase paşi spre autovindecare. Respiraţia pranică poate fi învăţată în câteva minute. O poţi stăpâni în câteva zile şi îi poţi simţi rezultatele benefice aproape imediat.

TIPURILE DE RESPIRATIE

Gândeşte-te la plămâni ca fiind împărţiţi în treimi.
Respiraţia claviculară este respiraţia din vârful plămânilor, nu şi mai în profunzime.
Ea se realizează prin ridicarea claviculei şi a umerilor în timpul inspiraţiei şi păstrând restul torsului nemişcat. Respiraţia claviculară este cel mai superficial tip de respiraţie. Aduce oxigen numai în treimea din vârf a plămânilor.
Multe femei, mai ales cele care au avut copii, fac uz de respiraţie claviculară. Sarcina le face pe femeile gravide să nu poată respira adânc, iar cele nouă luni de respiraţie superficială devin un obicei dăunător chiar şi după naştere. Dar există şi mulţi bărbaţi ce respiră la fel, mai ales supraponderalii. Bărbaţii care au „cauciuc de rezervă” stau tot timpul gârboviţi, ceea ce împiedică respiraţia profundă, iar ei n-au învăţat nicicum să respire astfel. De fapt, mulţi oameni s-au apucat de fumat şi din cauza sentimentului de satisfacţie pe care îl au atunci când inspiră oxigen – chiar mai mult decât fum – mai adânc în plămâni, în timpul actului de respiraţie.

Respiraţia pranică poate fi o cale eficientă de a te lăsa de fumat.

Respiraţia intercostală înseamnă umplerea cu aer a treimii din vârf a plămânilor şi continuarea respiraţiei în partea din mijloc a plămânilor.
Respiraţia intercostală se realizează prin ridicarea claviculei, umerilor şi cutiei toracice, şi împingerea coastelor în afară. Deşi mulţi oameni respiră astfel, respiraţia intercostală este mai întâlnită şi mai uşor de observat la atleţi, în timpul concursurilor. Atunci când vezi un jucător de baschet sau de tenis, ori pe cineva care practică un sport aerobic, iar pieptul lor zvâcneşte, iată o formă exagerată de respiraţie intercostală.

Respiraţia diafragmatică înseamnă respiraţia şi umplerea primelor două treimi din plămâni, după care se continuă până în ultima treime a plămânilor. O mai numim respiraţie abdominală sau pranică. In cazul respiraţiei abdominale, evident, aerul nu intră în abdomen în timpul respiraţiei – ar fi o imposibilitate anatomică. Pur şi simplu înseamnă că, în timp ce respiri, îţi extinzi muşchii abdominali frontali şi laterali de sub cutia toracică pentru a permite diafragmei să se relaxeze şi să se lase uşor în jos. Apoi, în timp ce diafragma face mişcarea respectivă, inspiri aer în cele două treimi de sus aleplămânilor şi mai apoi în ultima treime.
Respiraţia pranică este o respiraţie completă.

Toate fiinţele au capacitatea înnăscută de a asimila prana în timpul respiraţiei. Chiar şi o respiraţie superficială atrage oarece cantitate de aer în toate cele trei porţiuni ale plămânilor. Un test radiologic, numit „perfuzia ventilaţiei”, urmăreşte aerul inhalat în plămâni şi arată că până şi oamenii care respiră superficial inspiră o anumită cantitate de aer în partea mai profundă a plămânilor. Totuşi, în cazul respiraţiei pranice, se inhalează o cantitate mai mare de aer în plămâni, iar o respiraţie completă are avantajesemnificative pentru sănătate şi energie.

De ce nu respirăm corect
Aşadar, de ce nu respirăm corect? De ce nu practicăm în mod automat şi inconştient respiraţia abdominală, fără să ne înveţe altcineva? Iată principalele motive:
• Impunerea posturii. De la o vârstă fragedă, suntem învăţaţi să adoptăm o postură nepotrivită respiraţiei abdominale. La şcoală, copiilor li se spune să „ţină capul sus”, în armată, recruţilor li se ordonă: „Pieptul înainte!”. Iar modelele actuale de formă şi atracţie fizică scot în evidenţă o ţinută impozantă, stomacul plat şi partea de jos a coloanei curbată înspre spate. Dar de aici rezultă o poziţie ce îngreunează respiraţia în profunzime.
• Păstrăm emoţii negative şi tensiune în muşchii pieptului şi ai abdomenului.
Ai fost vreodată atât de speriat, furios ori stresat încât să simţi că nu mai ai aer? După cum ai citit în cursuri transpunem deseori emoţiile negative şi stresul în plan fizic; subconştientul le ţine cu forţa în corp. Deşi se poate întâmpla în orice parte a musculaturii, pieptul şi abdomenul sunt zonele cele mai expuse tensiunii musculare, iar muşchiul diafragmei este cu atât mai vulnerabil. Tensiunea din diafragmă se manifestă ca un spasm sau o contracţie, ceea ce îngreunează coborârea diafragmei pentru efectuarea unei respiraţii profunde.
• Inconştienţa. Mulţi dintre noi pur şi simplu nu ştiu că avem posibilitatea de a respira mai profund şi mai eficient şi că respiraţia în profunzime este mai sănătoasă. Ne-am obişnuit să respirăm superficial, în partea de sus a plămânilor, şi nu ne dăm seama în ce manieră puternică şi completă am putea respira de fapt.
Respiraţia abdominală este respiraţia normală. Dacă nu crezi, uită-te la un sugar ce doarme în pătuţul lui. In timp ce respiră, abdomenul i se ridică şi i se coboară, încet şi ritmic. N-ai să-i vezi pieptul, clavicula sau umerii mişcându-se în timpul respiraţiei. Numai după ce înaintăm în vârstă şi ne maturizăm pe plan fizic, condiţia socială, stresul şi tensiunea ne împiedică să avem o respiraţie normală.
In afara faptului că respiraţia abdominală sau pranică este, de fapt, cea normală, tradiţiile ezoterice spirituale ne învaţă că ea reprezintă cheia sănătăţii şi a energiei personale. Gândeşte-te că sunt multe statui tradiţionale reprezentându-1 pe Buddha cu o burtă moale, rotundă şi proeminentă. Conform standardelor contemporane de formă şi forţă fizica, Buddha pare să aibă o sănătate deplorabilă, însă pentru maeştrii spiritului şi energiei, pântecele este centrul forţei. Un bărbat cu o burtă asemănătoare celei a lui Buddha ar putea respira profund şi puternic, generând enorme cantităţi de energie pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea personală sau iluminarea spirituală. Statuile lui Buddha reprezintă o persoană care ştie să respire adecvat, o persoană ce se bucură de multă energie şi vitalitate.

Avantajele respiraţiei pranice
Respiraţia pranică are avantaje fiziologice şi energetice considerabile. Principalele avantaje fiziologice sunt :
– funcţionarea îmbunătăţită a sistemului de eliminare a rezidurilor organice;
– funcţionarea îmbunătăţită a sistemului cardiovascular;
– o diafragmă mai puternică şi mai suplă, cu efecte benefice asupra întregului corp şi a minţii tale.
Printre principalele avantaje energetice se numără :
– capacitate sporită de generare a pranei de calitate superioară;
– înlăturarea indirectă a emoţiilor negative, a traumelor şi a concepţiilor limitative;
– mărirea dimensiunilor cordonului spiritual. (Cordonul spiritual este un fir ce leagă chakra creştetului de Sinele superior sau suflet. Reprezintă, de asemenea, supapa principală prin care se elimină din corpul energetic prana congestionată sau impură şi prin care se asimilează prana proaspătă. Totuşi, prana impură, în afara faptului că îţi contaminează corpul energetic, micşorează diametrul cordonului spiritual, deoarece astupă supapa menţionată mai sus. Respiraţia pranică atrage enorme cantităţi de prana de calitate superioară ce curăţă supapa şi măresc dimensiunile cordonului spiritual.) Pentru a înţelege mai bine cum se produc avantajele respiraţiei pranice, să analizăm mai îndeaproape geografia internă a trunchiului tău, concentrându-ne pe diafragmă.

Diafragma este un strat muscular de forma unui disc care împarte cavitatea toracică în două pe orizontal. Ataşată de capătul coastelor şi întinzându-se spre spate şi puţin în josul vertebrelor lombare, ea este foarte flexibilă, reprezentând totodată unul dintre cei mai rezistenţi şi mai puternici muşchi. Diafragma acţionează ca un perete între sistemul cardio-pulmonar şi cel digestiv: este o podea pentru inimă şi plămâni şi un tavan pentru stomac, intestine, splină, ficat, pancreas şi rinichi, nu este foarte mult loc în piept şi în abdomen; organele stau lipite unul de celălalt. Aşadar, atunci când se mişcă diafragma, transmite mişcarea şi organelor interne, aplicându-le un masaj intern. Ceea ce este bine!
Mişcarea diafragmatică stimulează circulaţia sângelui şi a limfei în, prin şi din organele din piept şi cavităţile abdominale.
Parte importantă a sistemului tău imunitar, limfa este o componentă lichidă a sângelui, de culoare galben-fad, semănând cu plasma. Conţine leucocite, de obicei nu şi globule roşii, în timp ce sângele circulă prin corp, limfa se separă de sânge, scurgându-se prin vasele sanguine pentru a scălda ţesuturile din corp de unde culege bacterii, reziduuri, toxine şi chiar celule tumorale izolate. Apoi aduce resturile celulare înapoi în ganglionii limfatici, care sunt nişte mase de ţesut limfatic localizate prin tot corpul. Ganglionii limfatici distrug resturile şi le elimină. (Cei mai cunoscuţi ganglioni limfatici sunt cei de la gât, pe lângă maxilarul inferior, în cazul unei infecţii a tractului respirator superior, ei pot fi inflamaţi, iar doctorul îţi va spune că ai „ganglionii umflaţi”.)
Spre deosebire de sistemul circulator, sistemul limfatic nu are o pompă. Sângele este împins prin vase de către inimă, în timp ce circulaţia limfei este facilitată de mişcările musculare. Braţele şi picioarele au mulţi muşchi de dimensiuni mari care pun limfa în mişcare, însă prin piept, abdomen şi pelvis, unde se află mulţi ganglioni limfatici în şi în jurul organelor, singura musculatură disponibilă în sensul mişcării lichidului limfatic este diafragma. Luând la cunoştinţă de aspectele menţionate, să ne întoarcem la:
Avantajele respiraţiei pranice.
Functionarea îmbunătăţită a sistemului de eliminare a reziduurilor organice, în timpul efectuării respiraţiei pranice, diafragma ţi se relaxează şi capătă o rază de mişcare mai mare decât atunci când respiri într-un mod mai superficial. Ea se mişcă mai în jos în abdomen în timpul inspiraţiei şi mai în sus în cutia toracică, în timpul expiraţiei. Mişcarea de sus în jos a diafragmei creează o mai mare presiune intratoracică negativă, efectul de absorbţie ce trage lichidul limfatic din abdomen şi pelvis în piept, unde se scurge în canalul toracic. De acolo curge în una dintre venele majore ce trece de la braţ spre piept şi intră din nou în fluxul sanguin, circulând spre organe precum ficatul, splina şi plămânii, pentru a le curăţa.
Respiraţia pranică ajută la procesul de mişcare a limfei prin organe, îmbunătăţind astfel semnificativ capacitatea de dezintoxicare a corpului:
1. Drenarea limfei
2. Funcţionarea îmbunătăţită a sistemului cardiovascular. Oxigenarea este procesul prin care oxigenul intră în plămâni prin intermediul inspiraţiei, iar dioxidul de carbon iese afară prin expiraţie. Respiraţia pranică măreşte oxigenarea deoarece distribuie mai mult oxigen în cele două treimi din partea inferioară a plămânilor, care vor avea o circulaţie mult mai bogată de sânge decât treimea superioară. Cea din urmă are o rată a circulaţiei sanguine de o zecime de litru pe minut, treimea din mijloc de două treimi de litru pe minut, iar treimea inferioară de un litru până la un litru şi jumătate pe minut. Rata circulaţiei sanguine reprezintă cantitatea de sânge care trece prin ţesutul pulmonar. De vreme ce principalele funcţii ale plămânilor sunt de a aduce oxigen şi de a îndepărta dioxidul de carbon din fluxul sanguin, este logic să faci cumva să treacă cât mai mult aer prin zonele pulmonare care realizează cel mai eficient procesul de oxigenare. Exact ceea ce face respiraţia pranică. Ajută sistemul cardiovascular să funcţioneze la cea mai mare capacitate, sporind cantitatea de oxigen ce intră în plămâni şi reducând efortul făcut de inimă.
3. O diafragmă mai puternică şi mai suplă. După cum s-a spus mai devreme, păstrăm tensiune, stres şi emoţii negative în sau aproape de diafragmă. O diafragmă contractată poate avea ca efect o respiraţie superficială, senzaţie inconfortabilă de strângere a pieptului şi spasme ale stomacului, ce pot influenţa digestia. Practicarea zilnică a respiraţiei pranice şi a exerciţiilor de relaxare a cutiei toracice din prezentul capitol te vor ajuta să-ţi întinzi diafragma şi să înlături orice tensiune acumulată acolo.

Avantajele energetice ale respiraţiei pranice
l. Capacitate sporită de generare a pranei de calitate superioară. Realizând combinaţia dintre respiraţia pranică şi două tehnici numite ritm şi retenţie, îţi vei mări considerabil capacitatea de generare a energiei.
Ritmul înseamnă să respiri în timp ce numeri, de pildă inspiraţie cât numeri până la opt şi expiraţie până la patru (8-4), sau numărând până la cinci atât în timpul inspiraţiei, cât şi al expiraţiei (5-5). Ritmul diferă în funcţie de minte şi de exerciţiul corporal. Yoga, meditaţia, autohipnoza şi artele marţiale folosesc ritmuri de respiraţie ce ajută la calmarea corpului şi la limpezirea minţii. Ritmul de respiraţie pune un zid între stimulii exteriori şi controlează pălăvrăgeala creierului, conversaţiile cu sinele şi gândurile aleatorii ce trec prin mintea ta şi te împiedică să te relaxezi cu adevărat. Astfel, ritmul de respiraţie prestează aceeaşi funcţie ca şi descântecele sau repetarea mantrelor în timpul meditaţiei: focalizează atenţia. (Mantra este un cuvânt sau un sunet repetat continuu cu voce tare sau în gând, în timpul meditaţiei. Cea mai cunoscută mantră este OM.) Totuşi, unele ritmuri de respiraţie fac mai mult decât să acţioneze ca punct al focalizării atenţiei sau ca mecanism de reglare a ritmului; ele măresc de fapt cantitatea de prana pe care o asimilezi. Combinând ritmul adecvat cu altă tehnică puternică de respiraţie, retenţia, îţi poţi spori, exersând cu sârg, capacitatea de generare a energiei de zece ori sau chiar mai mult.
Retenţia înseamnă să-ţi ţii conştient respiraţia timp de o secundă în timpul ciclului respirator; este adevăratul secret pentru o respiraţie cât se poate de energizantă. Ţinerea respiraţiei după expiraţie este retenţie goală, iar ţinerea respiraţiei după inspiraţie este retenţie plină. Retenţia creează un „efect de suflantă” pranică. Exact cum suflantele sunt folosite pentru degajarea unor curenţi concentraţi de aer pentru a întreţine focul într-un şemineu, ritmul şi retenţia folosesc un efect de pompare similar pentru a focaliza şi mări efectele naturale de curăţare şi energizare ale pranei în corp. Ritmul şi retenţia îmbunătăţesc şi distribuirea pranei, împingând-o mai adânc şi mai cu forţă prin corp.
Iată cum funcţionează ritmul şi retenţia. In timpul retenţiei goale, atunci când îţi comprimi abdomenul, îţi dezumfli plămânii şi îţi ţii respiraţia pentru o clipă, creezi un vid fiziologic şi energetic. Se poate compara cu pauza de după momentul în care închizi de tot o suflantă, înainte să tragi înapoi aer în ea. Atunci când începi să inspiri controlat, în timpul introducerii oxigenului în plămâni, atragi de asemenea cantităţi enorme de prana în pori şi chakre. Vei ajunge să fii foarte energizat.
In timpul retenţiei pline, atunci când abdomenul este complet extins şi ţii respiraţia în plămâni, dai un impuls pompei tale energetice. Se poate compara cu pauza de după momentul în care deschizi complet suflantă înainte de a pompa aer în şemineu. Atunci când începi să expiri controlat, energia este condensată şi trece mai intens în celule, organe şi chakre, unde este pe deplin şi mai uşor asimilată. Ritmul potrivit şi retenţia adecvată sunt simple reglări ale respiraţiei, dar implică o diferenţă enormă în prana pe care o poţi genera. La cursurile de vindecare pranică facem experimente pentru a demonstra puterea respiraţiei pranice cu ritm şi retenţie. Punem o persoană să stea în faţa dvs şi să respire normal, în timp ce alta persoana rămâne la câţiva metri depărtare în jurul acelei persoane, încercând să-i simtă sau să-i scaneze aura. Cei mai mulţi dintre dvs simt aura cam la 20 cm în jurul persoanei respective, în timp ce persoana începe respiraţia pranică, începeti să simtiti mâinile împinse înapoi. Dacă persoana efectuează respiraţia pranică fie şi numai trei minute, nu este neobişnuit pentru studenţi faptul că simt aura extinzându-se până la şase metri sau mai mult, dacă persoana este deosebit de puternică. Dacă întrebăm persoana care respiră cum se simte, răspunsul este acelaşi de fiecare dată: se simte calmă şi puternică în acelaşi timp.
2. Inlăturarea indirectă a emoţiilor negative, a traumelor şi a concepţiilor limitative. După cum s-a mai explicat în ultimele cursuri simpla respiraţie profundă în abdomen te poate scăpa de tensiuni pe care le-ai păstrat în corp, unele de care probabil nici nu ştiai că există, înlăturarea indirectă a emoţiilor negative, a traumelor şi a concepţiilor limitative se poate manifesta într-o serie de moduri: o avalanşă de emoţii ce te fac să fii furios, trist, temător sau neliniştit fără vreun motiv anume; spasme sau tremurături ale anumitor zone ale corpului, pentru a aminti doar câteva. Pot fi sentimente nestatornice, dar normale. De fapt, sunt normale şi chiar bune. Inseamnă că eliberezi emoţiile negative şi stresul menţinut până atunci. Dacă întâlneşti astfel de sentimente, pur şi simplu relaxează-te şi respiră concentrându-te asupra lor, aşa cum ai învăţat în exerciţiile de conştientizare a sinelui. Conştientizează sentimentul fără să emiţi judecăţi ori să-ţi fie teamă, apoi, cu delicateţe, fii din nou concentrat pe respiraţie.
3. Mărirea dimensiunilor cordonului spiritual. Vei citi mai multe despre cordonul tău spiritual în referitoare la meditaţie şi dezvoltare spirituală, însă secretul măririi lui este pasul retenţiei din respiraţia pranică, pas ce are rolul de curăţare şi mărire a cordonului spiritual, permiţând astfel unor mai mari rezerve de prana să intre mai uşor în corp, si arată un cordon redus, îmbâcsit, precum şi aura ce rezultă din el, în timp ce un cordon spiritual mare, deschis şi o aură pură şi strălucitoare datorat respiratiei pranice. Atunci când ţi se deschide cordonul spiritual, te simţi uşor şi curat. Cand veti avea experienţa deschiderii respective va dă senzaţia unei „cascade uriaşe de lumină” sau un „sentiment de căldură” în corp.

Exerciţii de respiraţie pranică progresivă
Vei învăţa respiraţia pranică într-un set gradual de exerciţii ce cuprinde trei etape:
1. Intinderea şi relaxarea diafragmei
2. Respiraţia pranică
3. Ritm şi retenţie
In cazul tuturor seturilor graduale de exerciţii, fiecare nivel se consolidează prin cel anterior. Exerciţiile sunt proiectate pentru a fi efectuate într-o anumită ordine. Resursele tale de energie vor deveni mai solide dacă faci exerciţiile relaxat şi într-un mod cât mai corect la fiecare nivel, înainte de a trece la următorul.
Următoarele exerciţii te vor ajuta să-ţi întinzi şi să-ţi relaxezi diafragma. Ele sunt preluate dintr-un set de exerciţii qi gong şi îţi vor completa în mod fericit practica respiraţiei pranice. Chiar şi multe persoane cu dureri cronice de torace sau de diafragmă au spus că se simt mai relaxaţi în mai puţin de două săptămâni de practică zilnică.

EXERCIŢIU
Intinderea şi relaxarea diafragmei:

Impingerea cerului
1. Stai în picioare drept, dar relaxat, cu mâinile întinse în jos şi în faţă. Picioarele trebuie să fie la distanţă de o lăţime de umeri unul de altul.
2. Indoaie-ţi încheieturile astfel încât palmele să fie îndreptate spre podea. Apoi roteşte-ţi încheieturile mâinilor la 90 de grade în interior, astfel încât vârfurile degetelor să se atingă. De asemenea, coatele ar trebui să fie îndreptate puţin spre exterior
3. Din poziţia respectivă, începe respiraţia pranică printr-o inspiraţie lentă şi profundă, în timpul inspiraţiei, ridică uşor braţele în faţă, astfel încât să formezi cu ele un arc. Ţine vârfurile degetelor lipite şi coatele cât mai drepte. Opreşte-te în momentul în care mâinile îţi sunt chiar deasupra capului. Continuă să-ţi ţii respiraţia, iar palmele să fie îndreptate în sus. Acum, împinge palmele în sus, ca şi cum ai ţine cerul pe ele. Ar trebui să simţi o rezistenţă uşoară, dar palpabilă, în acelaşi timp, îţi vei simţi toracele şi coastele trase în sus. Impinge preţ de două-trei secunde, relaxează-te, după care expiră încet în timp ce depărtezi palmele şi laşi uşor braţele să revină în poziţie laterală. Dozează-ţi expiraţia astfel încât să se termine atunci când mâinile ajung pe laterală.
4. Opreşte-te două-trei secunde, după care adu-ţi mâinile din nou în poziţia iniţială şi începe iar. In timpul efectuării exerciţiului, încearcă să simţi energia din tine, mai ales atunci când expiri. Cu puţină exersare, vei simţi o pernă de energie sub mâini în timp ce le cobori.
Ele sunt uşor de făcut şi ar trebui să treci prin niveluri destul de repede.

Privind luna
1. Apleacă-te din talie, lăsându-ţi mâinile să atârne în faţă. Poţi ţine genunchii drepţi sau, dacă ai probleme cu spatele, poţi să-i ţii puţin îndoiţi . Din poziţia respectivă, îndreaptă-te încet şi, concomitent, începe respiraţia pranică. In timpul inspiraţiei, ridică braţele şi arcuieşte-le până ce ajung deasupra capului. Ţine mâinile şi braţele drepte în timp ce formezi arcul în sus.
2. Din poziţia respectivă, cu braţele deasupra capului, ţine-ţi respiraţia şi apoi apleacă-te puţin pe spate, îndoaie-ţi puţin gâtul şi lasă capul pe spate.
3. Formează un triunghi, atingând degetele mari şi arătătoare. Apoi priveşte prin triunghiul astfel format şi imaginează-ţi că priveşti luna. După două-trei secunde, îndreaptă-ţi din nou corpul şi expiră încet, aducând braţele pe lângă corp în lateral. Ca şi la primul exerciţiu, lasă-le să plutească pe energia ce se simte ca o pătură ori ca o minge, încearcă să o simţi cu adevărat, încearcă să ajungi să repeţi fiecare exerciţiu de opt ori înainte de a face respiraţie pranică.

Mai întâi, să analizăm diferenţa dintre respiraţia claviculară sau intercostală şi cea pranică. Poţi face testul de faţă stând în picioare sau aşezat, dar dacă n-ai mai încercat până acum acest tip de respiraţie, ţi-ar fi mai uşor să stai jos, deoarece poziţia respectivă îţi va relaxa diafragma şi peretele abdominal mai mult. Poartă haine largi, mai ales la talie, întinde-te direct pe podea sau pe o saltea, ori pe un prosop. Nu sta întins pe pat; o suprafaţă moale va face ca spatele tău să stea încovoiat. Pune-ţi o mână pe stern sau pe coşul pieptului, iar cealaltă sub ombilic, cu degetul mare chiar pe buric. Acum respiră obişnuit, preţ de un minut. Cei mai mulţi vor simţi pieptul mişcându-se în interior şi exterior mai mult decât abdomenul. E o respiraţie superficială, în partea superioară a plămânilor.
Acum, din poziţia aşezat, să învăţăm respiraţia din abdomen.

EXERCIŢIU
Respiraţia pranică
(Notă: Deşi toate exerciţiile fizice şi de respiraţie ar trebui să nu implice eforturi, ele presupun un oarece efort din partea celui care le practică, înainte de începerea exerciţiului de faţă ori a oricărui alt exerciţiu sau practică de respiraţie, ar trebui să discuţi cu medicul tău sau cu cineva care te poate sfătui în probleme medicale, în cazul unor probleme de sănătate anterioare, mai ales hipertensiune, migrene sau orice fel de probleme cu inima sau plămânii, cere aprobarea medicului înainte de a începe.)
1. Stai aşezat pe un scaun tare, ţinând spatele drept. Pune-ţi mâinile pe burtă, cu degetele mari pe buric. Poate ar fi mai bine să ţii ochii închişi.
2. Pune-ţi limba pe cerul gurii şi ţine-o acolo cât durează exerciţiul.
3. Expiră pe gură până ţi se golesc plămânii. Nu te forţa. Nu trebuie să ajungi la capătul expiraţiei şi apoi să te forţezi să mai scoţi aer. Expiră numai până ce simţi că plămânii sunt goliţi în mod confortabil.
4. Cu gura închisă, inspiră încet şi fără zgomot pe nas. Simte cum oxigenul îţi umple plămânii, mai întâi prima treime, apoi a doua şi în cele din urmă ultima treime. Ar trebui să-ţi simţi abdomenul împingând în afară şi în jos. In timp ce diafragma se aplatizează şi plămânii se deschid, mâinile ar trebui să se îndepărteze puţin una de cealaltă, dar pieptul va sta nemişcat. La sfârşitul respiraţiei, opreşte-te puţin, apoi expiră. Iată un ciclu de respiraţie pranică. Nu te gândi acum la numărare – până la cât să numeri în timp ce inspiri sau expiri. Repetă ciclul de până la zece ori. Odihneşte-te un minut, două. Apoi încearcă alt set de zece respiraţii. Vezi exerciţiile zilnice în şase paşi de la sfârşitul capitolului pentru sugestii legate de practică. (Notă: Dacă nu ai probleme mari legate de congestii sau alergii cronice, respiraţia pe nas este de preferat celei pe gură, mai mult din motive fiziologice decât energetice. Nasul acţionează ca un filtru ce reţine micile de praf pentru a nu intra în plămâni, făcând respiraţia mai curată. Respiraţia nazală are şi rolul de a încălzi aerul, uşurând asimilarea pranei.)
5. Nu te forţa. Aici nu e vorba de un concurs în urma căruia să vezi cât aer eşti în stare să tragi în piept. Dacă te simţi câtuşi de puţin ameţit, opreşte-te şi respiră normal câteva minute. Cei mai mulţi stăpânesc tehnica în două săptămâni.

Un ajutor pentru a fi conştient de abdomenul tău
Dacă îţi vine greu să distingi între mişcarea burţii şi cea a pieptului în timpul respiraţiei pranice, următorul exerciţiu ţi-ar putea fi de ajutor. A fost conceput de doctorul în filosofic Gay Hendricks şi este preluat din cartea sa “Respiraţia conştientă: exerciţii de respiraţie pentru sănătate, eliberare de stres şi stăpânire de sine”. Inainte de a începe, alege-ţi o carte pe care să o pui confortabil pe stomac, astfel încât să respiri cu uşurinţă. O carte cu coperte tari, fără învelitoare, ar fi ideală; coperta aspră ar împiedica-o să alunece de pe stomacul tău.
EXERCIŢIUL
Concentrarea atenţiei mai mult pe abdomen decât pe piept în timpul respiraţiei pranice
1. Intinde-te pe spate, pe o suprafaţă tare.
2. Pune-ţi o carte pe burtă, în zona ombilicului. Cartea ar trebui să fie îndeajuns de grea încât să o simţi.
3. Pune-ţi limba pe cerul gurii şi ţine-o acolo cât durează exerciţiul.
4. Acum începe respiraţia pranică. Respiră încet şi profund, făcând în aşa fel încât cartea să se ridice şi să coboare pe abdomenul tău la fiecare respiraţie. Dacă nu poţi face cartea să se mişte, mai pune greutăţi pe ea până vei simţi zona respectivă.
5. Nu-ţi pierde răbdarea. Atunci când vei reuşi să respiri în abdomen, pune cartea deoparte. Dacă respiraţia în abdomen se pierde, pune cartea la loc pe abdomen.
Nu te lăsa înşelat de simplitatea respiraţiei pranice! Chiar dacă există tehnici mai spectaculoase, respiraţia pranică are puteri de vindecare remarcabile.
Incepeti practicarea respiraţiei pranice în fiecare zi ( seară). Va mai sugerez să va imaginati că vi se umflă burta la inspiraţie şi că se dezumflă la expiraţie. După practicarea respiraţiei pranice timp de câteva săptămâni, va dati seama că nu mai sunteti atât de tensionati şi veti dormi mult mai bine dar si o stare generala buna.

Metoda de respiratie 7-1-7-1
Străvechea dar puţin cunoscuta tradiţie evreiască de yoga Kosher, metoda respiraţiei 7-1-7-1 este cunoscută drept tehnica respiraţiei superioare. Pentru a-i demonstra puterea, va spun următoarea povestire: doi bărbaţi mergeau pe o stradă liniştită, când deodată un câine turbat s-a năpustit asupra lor. Primul bărbat s-a speriat şi a ţipat. Al doilea a făcut un gest cu mâna, ca şi cum ar fi dat ceva la o parte. Câinele s-a oprit pe dată, s-a întors şi a plecat, întrebat de bărbatul speriat ce a făcut, bărbatul cel calm i-a spus că a practicat tehnica respiraţiei superioare, ceea ce 1-a ajutat să producă atât de multă energie pozitivă, încât a putut să abată energia negativă şi violentă.”

Ritm şi retenţie
După ce ai deprins mişcările fizice ale respiraţiei pranice, începe şi cu puternicele secvenţe de ritm şi retenţie. Dar înainte de asta, se cuvine să iei în considerare următorul fapt: în caz că ai hipertensiune, n-ar trebui să-ţi ţii respiraţia mai mult de o secundă. Deşi respiraţia pranică stimulează ombilicul, care este principalul depozit de prana în corp, ea mai stimulează şi chakra mein meng, dispusă la spate, în dreptul ombilicului. După cum am discutat în cursurile anterioare, chakra meng mein( a rinichilor) controlează tensiunea sanguină. Astfel, la oamenii cu hipertensiune, o retenţie mai lungă a respiraţiei ar putea mări tensiunea peste limita de siguranţă.

EXERCIŢIUL: Ritmul optim de respiraţie
1. Pune-ţi limba pe cerul gurii şi ţine-o acolo cât durează exerciţiul.
2. Inspiră cât numeri până la şapte.
3. Ţine-ţi respiraţia o secundă.
4. Expiră cât numeri până la şapte.
5. Ţine-ţi respiraţia o secundă.
Iată un ciclu de respiraţie pranică, cu secvenţă de ritm 7-1-7-1 şi retenţie. Pentru fiecare ciclu, repetă toţi paşii, de la unu la cinci. Pentru a începe practica, efectuează trei seturi a câte 10 cicluri, cu pauză de un minut între seturi. Totul ar trebui să dureze mai puţin de zece minute.
Pe măsură ce reuşeşti să te concentrezi tot mai bine pe respiraţie, ritmul va deveni un reflex şi nu îţi vei mai da seama de numărătoare. Nu durata numărătorilor este importantă, cât menţinerea unei corelaţii şi a unui ritm constant, însă ritmul numărat în secunde ar fi un pas bun pentru început.
Una dintre cele mai bune tehnici de stabilire a ritmului este folosirea numărătorii în funcţie de puls, adică cronometrarea respiraţiei şi retenţiei în funcţie de bătăile inimii. Pulsul te ajută să-ţi înregistrezi progresele deoarece, pe măsură ce ai tot mai multă experienţă în respiraţia pranică şi meditaţie, bătăile inimii ar trebui să fie mai rare.
EXERCIŢIUL: Un exerciţiu de retenţie mai puternic 6-3-6-3
In exerciţiul prezentat aici, retenţia mai lungă, atât la inspiraţie, cât şi la expiraţie, stimulează şi mai intens chakrele ombilicului, meng mein şi a bazinului.
1. Pune-ţi limba pe cerul gurii şi ţine-o acolo cât durează exerciţiul.
2. Inspiră cât numeri până la şase.
3. Ţine-ţi respiraţia cât numeri până la trei.
4. Expiră cât numeri până ia şase.
5. Ţine-ţi respiraţia cât numeri până la trei.
Iată un ciclu de respiraţie pranică, cu secvenţă de ritm 6-3-6-3 şi retenţie. Pentru fiecare ciclu, repetă toţi paşii, de la unu la cinci. Ca şi în cazul secvenţei 7-1-7-1, efectuează trei seturi de câte 10 cicluri, cu pauză de un minut între seturi. (Vezi şi exerciţiile zilnice în şase paşi de la sfârşitul capitolului.)

Respiraţia pranică susţinută contribuie la capacitatea ta de a genera energie şi te ajută să-ţi formezi o bază energetică mai puternică, ceea ce te va ajuta să generezi o cantitate mai mare de prana cu mai puţin efort şi într-un timp mai scurt.
Respiraţia ca energie universală nu este tocmai o necunoscută pentru cultura occidental.
Deşi legătura dintre respiraţie şi energie universală predomină în tradiţiile orientale legate de minte şi corp, există o tradiţie ezoterică de respiraţie şi în Occident. Ea este chiar evidentă în limba noastră. Gândeşte-te, de pildă, cuvintele inspiră şi expiră. Astăzi facem uz de cuvântul „inspiră” pentru a ne referi la un act de motivare sau încurajare, îndreptat spre noi înşine sau spre alţii, pentru a realiza ceva extraordinar sau pentru a crea ceva nou şi ieşit din comun, însă cuvântul „inspiră” provine din două cuvinte latineşti: in (în) şi spirare (a respira). La rândul său, spirare are legătură cu cuvântul latinesc spirit. Astfel, cuvântul „inspiră” a fost folosit în Antichitate pentru a arăta că cineva „respira cu spiritul”, sau atrăgea energia divină. Mai des, se referea la artistul care căuta îndrumare în procesul de creaţie sau la sfântul care căuta energie pentru rugaciuni sau pentruvindecare.
Principala definiţie contemporană a cuvântului expiră denotă sfârşitul unei perioade – cum ar fi terminarea mandatului în cazul unui politician (termen expirat), sau data după care un produs nu mai prezintă siguranţă în ceea ce priveşte consumarea lui (data expirării). Dar mai folosim cuvântul respectiv pentru a scoate în evidenţă conotaţia sa de sfârşit al vieţii: o persoană care a „expirat” şi-a dat ultima suflare. De îndată ce nu mai respiră, o părăseşte şi forţa vitală.

Câteva observaţii în legătură cu respiraţia pranică
• Există o veche zicătoare în artele marţiale chinezeşti care s-ar traduce cu aproximaţie astfel: „grăbeşte-te încet”. Este ceea ce li se predă începătorilor care încearcă să-şi dezvolte puterea şi viteza tehnicilor de luptă făcând prea mult efort. Adevărata cale de a atinge priceperea – în orice efort sau îndemânare – este mai degrabă aceea de a te concentra să fii calm şi controlat decât să depui un „efort de 110%”. Acelaşi principiu se aplică practicii tale de respiraţie pranică. Precum multe aspecte ale exerciţiilor din carte, respiraţia pranică nu este un proces conştient sau voit. De fapt, concentrarea care te solicită la maximum este lipsită de rezultate în comparaţie cu respiraţia pranică relaxată, liniştită. Totuşi, atunci când deprinzi o nouă pricepere, este normal să te concentrezi la modul în care se face, până devine un reflex. Astfel, s-ar putea să te trezeşti numărând în mod conştient: „Inspiră 1,2,3,4,5,6, ţine-ţi respiraţia l, expiră l, 2, 3, …” şi alte instrucţiuni. La început concentrează-te fără nici o reţinere pe efectuarea tehnicii într-un mod cât mai corect, asigurându-te că foloseşti o numărătoare adecvată, că îţi ţii pieptul nemişcat şi aşa mai departe, însă, după vreo săptămână sau două, asigură-te că respiraţia pranică pe care o practici este lină. Nu-i nici o problemă dacă îţi ia mai mult de două săptămâni; exersează până ce respiraţia pranică va căpăta ritmul şi retenţia potrivită fără să te mai gândeşti la ele.
• Respiraţia pranică eficientă este una profundă, consecventă şi lentă. Dacă ai nevoie de ajutor în a-ţi încetini respiraţia, secretul cel mai important este să nu încerci în mod conştient să-i impui un ritm mai lent. Nu fă din respiraţia pranică un efort voit. Nu-ţi tot spune „mai lent, mai lent, mai lent”. Dacă vrei neapărat să te gândeşti la ceva în timpul etapelor iniţiale ale instruirii, gândeşte-te la mecanica respiraţiei pranice, cum ar fi să te asiguri că faci o mişcare completă a diafragmei în sus şi în jos, că ţi se mişcă doar burta şi nu pieptul. Pe măsură ce avansezi, începe treptat să nu mai gândeşti, ci să fii atras în practica respiraţiei pranice. In cele din urmă ea va deveni un reflex.
Lista cu cele necesare respiraţiei pranice
1. Poartă haine largi, mai ales la talie.
2. Inchide ochii şi relaxează-ţi corpul.
3. Conştientizează faptul că vei efectua o respiraţie completă, îţi vei umple plămânii cu totul.
4. Pune-ţi limba pe cerul gurii şi ţine-o acolo pe toată durata exerciţiului.
5. Incepe prin expirarea lentă, pe gură, fără să te forţezi, până ce plămânii ţi se golesc de aer.
6. Cu gura închisă, inspiră încet şi fără zgomot pe nas.
7. Simte cum cele trei părţi ale plămânilor, începând cu cea de sus, ţi se umplu, pe rând, cu aer. Pieptul nu trebuie să se mişte în timpul inspiraţiei. Abdomenul trebuie să împingă înspre înainte şi puţin în lateral în timp ce inspiri. Pune-ţi mâinile pe burtă şi degetele mari pe ombilic, pentru consolidare.
8. Opreşte-te o secundă (retenţie plină).
9. Incepe lent expiraţia controlată. Simte cum aerul îţi părăseşte plămânii, mai întâi partea lor inferioară, apoi cea din mijloc şi, în cele din urmă, partea superioară.
10. Opreşte-te o secunda si apoi incepe o alta inspiratie.
Exercitii zilnice:

1. Inlăturarea directă. Exersează tehnicile de înlăturare directă , conştientizarea de sine şi gândirea superioară, în funcţie de necesităţi şi respectând lista..
2. Intinderea şi relaxarea diafragmei. Repetă de opt ori fiecare secvenţă a exerciţiului. Foloseşte-le înainte de respiraţia pranică sau până ce simţi că trunchiul şi diafragma îţi sunt relaxate.
3. Respiraţia pranică. Efectuează trei seturi de respiraţie pranică în caz de necesitate, începe cu mâinile pe burtă şi cu degetele mari pe ombilic pentru a simti abdomenul miscandu-se spre interior si exterior. Executa secventa in ritm si retentie: 7-1-7-1 si apoi 6-3-6-3.

3 thoughts on “Curs XII – Tipuri de respiratie – Exercitii de respiratie

  1. Tot articolul este un copy/paste al capitolului destinat respiratiei din cartea “Mainile tale te pot vindeca”! Care in sine este o carte superba, pe mine m-a ajutat enorm.
    Dar nu inteleg de ce nu se specifica sursa.

    • Buna ziua,
      Va multumesc pentru ca ati specificat Dvs sursa, eu nu o stiam :)
      Dar daca pe Dvs v-a ajutat enorm poate si pentru altii este utila informatia (acesta a fost scopul copy/paste-ului).
      Va rog sa nu cautati reavointa acolo unde nu exista.

      Cu drag,
      Luciana

Lasă un răspuns

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s