Bambusul


 

Într-o gradina de soi, crestea un bambus cu o înfatisare aparte. Stapânul gradinii îl îndragea mai mult decât orice alt copac. An dupa an, bambusul crestea si se facea tot mai puternic si mai frumos, deoarece stia ca Stapânul îl iubea si era fericit pentru aceasta.
Într-o zi, Stapânul gradinii se apropie de arborele sau cel drag si îi spuse:
– Bambusul meu drag, am trebuinta de tine.
Minunatul copac simti ca venise clipa pentru care fusese creat si zise, cu multa bucurie:
– Stapâne, gata sunt. Fa din mine ce vrei.
Glasul Stapânului era grav:
– Va trebui sa te tai însa pentru a putea face ceea ce vreau cu tine.
Copacul se înspaimânta:
– Sa ma tai, Doamne? Pe mine, cel mai frumos copac din gradina ta? Nu, te rog, nu! Foloseste-ma spre bucuria ta, Stapâne, însa, te rog, nu ma taia.
– Bambusul meu drag, daca nu te tai, nu te pot folosi.
Peste gradina se asternu tacerea. Pâna vântul înceta sa mai bata. Bambusul îsi pleca încetisor coroana si murmura:
– Doamne, daca nu ma poti folosi fara a ma taia, reteaza-ma.
– Bambusul meu drag, continua Stapânul, nu doar ca trebuie sa te tai, dar trebuie sa-ti retez crengile, si frunzele.
– Stapâne, ai mila de mine. N-ai decât sa-mi distrugi frumusetea, dar lasa-mi macar crengile si frunzele!
– Daca nu le tai, nu te pot folosi! Soarele îsi ascunse fata, un fluture îngrozit îsi lua zborul. Tremurând, bambusul zise încetisor:
– Stapâne, reteaza-le!
– Bambusul meu drag, dar trebuie sa fac mai mult decât atât. Trebuie sa-ti despic tulpina în doua si sa-ti scot afara inima. Daca nu fac asta, nu te pot folosi.
Bambusul se pleca pâna la pamânt si îngaima:
– Doamne, taie-mi tulpina si scoate-mi si inima.
Astfel, Stapânul gradinii taie bambusul, îi reteza crengile si frunzele, îi despica tulpina în doua si îi scoase maduva. Apoi îl duse într-un loc unde tâsnea un izvor cu apa proaspata, undeva în apropierea câmpurilor sale care aveau de suferit de pe urma secetei. Cu multa atentie, lega la izvor unul dintre capetele bambusului sau drag, pe celalalt îndreptându-l spre câmpul uscat.
Apa cristalina, proaspata si dulce începu sa curga prin trunchiul bambusului spre câmpuri. Acolo se sadi orez si recolta fu din cele mai bune.
Astfel, chiar retezat si ciopârtit, bambusul deveni o adevarata binecuvântare.
Pe când era copacul cel frumos, bambusul traia doar pentru sine si îsi contempla propria frumusete. Retezat, ranit, desfigurat, se preschimbase într-un jgheab pe care Domnul îl folosea pentru a face împaratia sa roditoare.

Ceea ce noi numim suferinta Dumnezeu denumeste prin cuvintele „am trebuinta de tine”.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s