Norul de ploaie si duna de nisip


Un foarte tânăr norişor de ploaie (şi este lucru ştiut că viaţa norilor este în genere scurtă şi agitată) descindea pentru prima oară din ceruri împreună cu un şir de nori denşi şi cu înfăţişarea ciudată.

Pe când treceau deasupra uriaşului deşert al Saharei, ceilalţi nori, cu mai multă experienţă, îl zoriră:

– Hai iute, dacă te opreşti aici, eşti pierdut!

Norişorul nostru era însă curios din fire, aşa cum sunt toţi tinerii, şi se lăsă să lunece spre capătul şirului de nori, care acum semăna cu o cireadă de vite bune de înjugat.

– Dar ce faci? Mişcă-te odată! şuieră dinapoia lui vântul.

Însă norişorul nostru zărise dunele de nisip auriu şi acesta era un spectacol fascinant. Plutea încetişor. Dune!e îi păreau nişte nori de aur mângâiaţi de vânt.

O dună chiar îi surâse, zicându-i:

– Salutare!

Era o dună de nisip tare drăgălaşă, abia alcătuită de vântul care îi răscolea coama strălucitoare.

– Salutare! Pe mine mă cheamă Ola: se prezentă norişorul.

– Iar pe mine Una, răspunse duna.

– Cum îţi petreci tu acolo jos viaţa?

– Ei … cu soare şi vânt. Este un pic călduţ, dar e destul de bine. Dar tu, cum îţi petreci viaţa?

– Tot cu soare şi vânt  … şi zburând colo-colo pe cer.

– Viaţa mea e tare scurtă. Atunci când se va întoarce vântul cel puternic, probabil n-am să mai fiu.

– Şi îţi pare rău că este aşa?

– Un pic. Am impresia că nu sunt bună de nimic.

– Şi eu mă voi transforma încurând într-o ploaie şi voi cădea pe pământ. Aceasta îmi este menirea.

Duna stătu o clipă pe gânduri şi apoi spuse:

– Ştii tu că noi spunem că ploaia este ruptă din rai?

– Nu mă credeam chiar aşa de important, zise râzând norişorul.

– Le-am auzit pe unele dune mai bătrâne povestind cât este de frumoasă ploaia. După ea, noi ne acoperim cu nişte minunăţii ce poartă numele de iarbă şi flori.

– Aşa este, le-am văzut şi eu.

– Probabil eu nu le voi vedea însă niciodată, conchise duna cu tristeţe.

Norişorul nostru cugetă o clipită şi apoi zise:

– Aş putea picura eu ploaia acum asupră-ţi …

– Dar astfel tu ai muri …

– În schimb, tu ai înflori, zise norişorul şi se lăsă să cadă, transformându-se într-o ploaie ce avea culorile curcubeului.

În ziua următoare, micuţa dună avea să înflorească.

Una dintre cele mai frumoase rugăciuni pe care le ştiu zice aşa: „Doamne, fă din mine o candelă. Aş arde, eu, este adevărat, dar astfel le-aş dărui celorlalţi lumină. „

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s